Laterupdate: A few minutes later, Jo just created this new one THIS.IS.AWSOOOOME! )

Asta este sistemul de sanatate “de stat” al Britanicilor. Inainte de toate, spun doar ca povestea ce urmeaza este iar un motiv pentru care, ca roman, sa te dai cu capul de pereti cand realizezi inca o data ca Britanicii sunt cu cateva sute de ani inaintea Romaniei, din pacate. Nu ca sunt eu mare admirator al patriei-mume but still. So here it goes..

Al meu fecior, Mihnea, e racit de cateva zile, raceala luata de la gradinita unde “activeaza”. Nimic unusual pana aici – copil, mai si raceste. Dar ca de doua zile si tuseste mai rau decat de obicei si si mai nasol, ieri seara (intr-o marti adica) a inceput sa faca si un zgomot ciudat din gat/piept (nu mi-am dat seama exact) la fiecare respiratie. Ca parinte, te panichezi, really. Mai ales cand kinderelul are 2 ani si jumatate si saracutul de el nu stie sa-ti spuna exact ce are, ce-l doare, cum il doare si altele. Drept pentru care azi dimineatza la prima ora (miercuri, pt firul povestii) punem mana pe telefon si sunam la GP (un fel de “medic de familie” prin batatura pe-aci) pt o programare. Raspunsul ne-a dezarmat “abia saptamana viitoare e liber”. Nesimtit pakistanezu’ doctor asta. Ma rog. Democratic si sanatos mergem la “urgente” direct la NHS, nu am cum sa astept o saptamana cu copilul cu zgomotul ala la fiecare respiratie, nu? Asa, ajungem la centrul NHS unde completam un formular cu nume, prenume, data nasterii, numar de la pantofi si numar de scutece schimbate pe zi (glumesc), asteptam putin si intram la o tanti nurse care cum a vazut ca e vorba de un copil de 2 ani a inceput sa se strambe si sa-l distreze de ziceai ca e angajata fulltime la Disney Channel. Tot respectul ca stie sa-si modeleze comportamentul in functie de pacient. Il consulta, ii masoara nivelul oxigenului din sange, ii masoara bataile inimii, tensiune, etc. Tot timpul asta ne intreba de medical history al copilului. Dupa ce ne mai intreaba una-alta, il asculta cu stetoscopul ala, si alte chestii medicale, hotaraste sa-i faca o “sedinta” de aerosoli, acolo, pe loc. Aduce aparatura necesara in doi timpi si trei miscari, porneste jucaria, pune masca pe fatzuca micutului si stam si asteptam 5-10 minute. Dupa asta, il ia iar la ascultat, masoara iar oxigenul din sange, toata seria de teste dinainte. Ne spune sa nu ne speriem/panicam, dar ea considera ca e mai bine sa ne trimita sa-l vada un medic pediatru specialist de la Oldham Royal Hospital. Bun zic, mergem, nu-i problema, de ce sa ne speriem. Si raspunsul vine prompt: “pt ca vreau sa va trimit cu o ambulanta!”. Panica totala, pe mine si sotie, va dati seama. Si incepe tanti sa ne linisteasca. Vrea sa fie sigura ca micutul ajunge in cele mai bune conditii la spitalul cu pricina, sa fie monitorizat tot drumul la aparatul ala de oxigen in sange, chestii, trestii. Suna la spital, vb cu cineva pe-acolo, prezinta situatia si spune ca il trimite cu o ambulanta. Ni se spune ca va fi primit imediat la camera de garda a sectiei de pediatrie a spitalului. Intre timp, ajung si “the boys in green”, cum le spune tanti asistenta, si cand le spunea asa se citea in vocea ei o mare urma de respect. Si avea si de ce. Vin si baietii in verde, cum ziceam, si cum vad si ei varsta pacientului pe care urmeaza sa-l transporte, incep sa faca tot felul de giumbushlucuri ca sa-l distreze, sa nu se simta copilul traumatizat in vreun fel de drumul cu ambulanta. Ne urcam in masonoi si plecam spre spital. Cred ca nu a durat drumul mai mult de 6-8 minute (nu exagerez) si ajungem la spital. Ne dam jos din ambulanta si cel care sofase masina, deja era afara si ne astepta cu… un scaun de-ala cu rotile! Iar ne-am speriat un pic. Ne gandeam de ce e nevoie de asa ceva, ca nu e nicio problema la mers sau ceva de genul asta. “Asa se face, sa fim siguri ca ajunge pana in sectie in cele mai bune conditii!”. Da dom’le, tot respectul. Se urca sotia cu “borcanel” (da, il alint cu tot felul de nume ciudate pe-asta mic al meu ) in brate pe scaun si intram in spital. E prima data cand merg intr-un spital din UK. Cu aceasta ocazie am constatat ca filmele alea “cu doctori” respecta realitatea destul de bine. Nu prea semana cu ce stiam eu despre spitalele din ro, absolut deloc. In primul rand al dracului de curat. In al doilea rand, cladirea – holurile mari, late. Din ce-mi aduc eu aminte din ro, holurile alea sunt destul de inguste in majoritatea spitalelor, te apuca si crizele de cluastrofobie pe-acolo. Si credeti-ma, nu sunt asa de strain in ceea ce priveste spitalele. Sa ne-ntelegem: vorbesc de spitalele de stat, nu de vreo clinica privata aici. Si nu zic ca absolut toate spitalele din ro sunt asa. Dar cam 95% da. Ajungem la sectia de pediatrie, unde ni se face “luarea in primire” de catre o asistenta, baietzii in verde dispar, dar nu inainte sa mai faca o gluma cu Mihnea, care cand i-au zis “good bye” a inceput sa strige dupa ei “niiino-niino” Jmekker asta mic, nimic de zic

Sectia asta de pediatrie foarme misto facuta. Peretii decorati in tot felul de culori, nu albi ca intr-un spital conventional, tot felul de jucarii atarnate de tavan, fiecare pat din salon avea cate un televizor de-ala cu brat mobil prins de pat, sa se uite copilul la desene animate cat e pe-acolo, sa nu se simta traumatizat in vreun fel. In centrul salonului cutia maaaare cu jucarii de tot felul, sa nu se plictiseasca. Urmeaza iar o serie de “masuratori”, dupa care inca o serie de aerosoli, ascultat si stetoscopul, etc. Doar ca seria asta de aerosoli a durat ceva mai mutl, cam jumatate de ora. Si cand ziceam ca gata, mergem si noi spre casa (asta se intampla pe la ora 13) ni se spune ca nicidecum! Copilul trebuie sa fie tinut sub supraveghere acum, vor sa vada cum este la 4 ore dupa sedinta de aerosoli. What?!? 4 ore?! Pai nu putem sa mergem home sau unde avem treaba si sa revenim in 4 ore? Well, nu. Trebuie sa stea acolo, daca in alea 4 ore se intampla ceva cu el, daca i se agraveaza situatia? Ma rog, urmeaza 4 ore de stat si pierdut vremea, timp in care ne-am jucat, ne-am uitat latv, am si dormit vreo ora (well, el, nu noi). Incep iar masuratori, teste, dat un antibiotic cu gust de blackcurrant (deh! sa-l inghita mai bine asta mic). Si lamuririle din partea doctorului: are o raceala mai puternica si se pare ca a contactat o bacterie/virus (sau ceva pe-acolo) care i-a patruns pe caila respiratorii pana la plamani. Nu e ceva grav, astm sau altceva de genul asta, doar ca trebuie tratata bine si din timp, si ca am facut foarte bine ca nu am asteptat mai mult pana sa mergem la doc. Pai normal ca nu, doar e vorba de urmasu’ meu! Au mai venit sa-l vada/consulte alti doi doctori (in final, pe toata ziua, a fost consultat de vreo 4). La ora 5 i s-a servit masa, si credeti-ma nu era celebra “mancare de spital” de prin ro de care se plange toata lumea. Intr-un final, ni se da tratamentul pe care trebui sa-l urmeze timp de cateva zile si suntem liberi sa plecam home. Adica undeva pe la 18:30 cam asa, am plecat din spital.

Concluzia (concluziile, de fapt), ca doar nu am scris tot ce s-a intamplat pe azi doar asa, sa nu uit eu: am fost tratati… “human”, in primul rand. Doctorii chiar iti spun tot ce trebuie, ce se intampla, de ce se intampla, si pe un limbaj cat mai lipsit de termeni de specialitate de-ai lor, sa-i inteleaga si romanu’ venit in UK Ideea pe care o aveam in cap cand ma gandeam la “spital” mi-a fost spulberata fara nicio indoiala. Tot respectul pentru Marea Britanie si al lor National Health System, e un sistem care intr-adevar functioneaza, mai ales cand din el fac parte oameni care chiar isi dau interesul si chiar le pasa de pacienti. Este prima data din ma duc intr-un spital si accentul se pune pe pacient intr-adevar, dpdv uman, nu doar al undei conditii pt care a venit acolo. Nu doar “sa ne justificam salariile” sort of speak. Inca o chestie, toate serviciile medicale pt copii sunt gratuite, indiferent de statutul parintilor (someri/employed/unemployed/whatever).

Si ce e cel mai important, Borcanica este ok, e doar o raceala mai puternica (,) care i-a afectat si caile respiratorii, mai mult decat la o raceala normala. Cu tratamentul dat, in 2-3 zile o sa fie ca nou Ca parinti, trebuia sa trecem si prin asta – sa ajungi cu mosntenitorul la un spital. Doar ma bucur (al dracului de tare) ca a fost unul din UK si nu unul din ro…

Pe 15 Noimebrie am avut IMENSAAAA placere sa merg la un concert RHCP in Manchester, la MEN Arena. Il asteptam din vara, de cand mi-am cumparat bilet (prin iulie, daca imi aduc bine aminte). Cu greu, pana la urma a trecut vara, indian summer-ul de-aci, ceva din toamna si a ajuns si concertul, finally. Am ajuns la MEN Arena pe la 6 si-un pic (cantarea trebuia sa inceapa pe la ora 7:30 cica, cel putin asa scria pe bilet). M-am invartit eu ce m-am invartit pe-acolo pana la 7:30 si fix cand au zis a inceput. Bine, au inceput sa cante niste unii in deschidere, habar n-am cum ii cheama sincer, nici nu mi-au facut o impresie buna deloc, mai ales ca “adoptau” un stil cel putin ciudat pentru gustul meu (io-s mai old-school asa, la cei “aproape 40″ ai mei ), un stil pe care cred ca l-as putea defini ca o combinatie intre raggae cu ceva influente… arabice, musulmane, cum vreti sa-i spuneti, ca vocalul parca era Naarghita sau ceva pe acolo. Ce mi-a placut in schimb (si asta iar e o MARE diferenta intr un concert din RO si unul din UK): publicul! Tot respectul. Cred ca un procent de 95% a fost pe aceeasi lungime de unda cu mine, legat de opening-act-ul asta. Cu toate astea, NIMENI nu i-a huiduit, aruncat cu sticle goale, rosii stricate sau oua spre scena. Dimpotriva, dupa fiecare piesa absolut toti aplaudau, urlau (cheering), etc. Dovada ca bunul simt n-are nicio legatura cu faptul ca esti roacher, pancher, reivar, repar, sau mai stiu eu ce natie muzicala. Aia pe scena se chinuiau sa entertain lumea, drept pentru care meritau aplauze. Mi se pare si normal. Asta e iar unul din motivele pentru care I fuckin’ love the UK so much, cred. Alta chestie care m-a surprins (intr-un mod extrem de placut i mean) a fost cand am vazut oameni de 50+ ani venind la concert, cu tricouri cu RHCP si tot tacamul. Si serios, nu erau doar 2-3, cazuri izolate Un cuplu trecut de prima tineret sa zic, au avut locuri pretty close de mine. Chiar langa mine au avut locuri un cuplu de vreo 30 (cred), pretty rockers asa. I mean, daca te intalneai cu ei pe strada – traversai. Well, au cantat si dansat tot concertul, chestie la care recunosc ca nu prea ma asteptam (don’t ask me why, just didn’t).

Oricum, au terminat si respectivii, pauza de vreo 20 minute, timp in care s-a amenajat scena pentru the big act si a inceput. In momentul in care s-au stins luminile, chiar cu cateva secunde inainte de primele acorduri s-a declansat si nebunia din partea publicului. Abia imi puteam auzi gandurile de galagia din sala. Sincer, credca nu mi-a mai placut un concert in halul asta de la primele din viata mea, cand mi se parea ca tot ce zboara se mananca. De fapt aberez – a fost mult mai tare de atat. O explozie continua de sunet si lumini, cu proiectii al dracului de bine gandite si realizate. Ce-i al lor e al lor, tre’ sa recunosc. Baietzii astia sunt tari la capitolul show. Bine, nu ca la muzica stau mai prost sau ceva de genul asta E bestial sa vezi o sala intrega (si e pretty big MEN Arena asta) cantand, dansand, simtindu-se bine. E si mai tare sa-i vezi si pe cei de pe scena ca le place ce fac si le place cand publicul se simte bine, nu au venit doar sa cante pe scena doar pt ca au fost platiti, desi era al doilea concert numai in Manchester, mai avusesera unul cu o zi inainte, in aceeasi sala. Au fost piese si vechi, si noi, de pe ultimul “I’m With You”. Cred ca nebunia cea mai mare a fost pe “Give it away” si “Under the bridge” (bine, era de asteptat la o adica). Cum spuneam, totul ornat cu un spectacol de lumini si culori de toata frumusetea. Nu cred ca mai e cazul sa mai spun ca de la concert incoace am lasat radio-ul pe locul 2 in masina, rasunand aproape incontinuu RHCP, mai ales pe autostrada in drum spre job sau back from it.

Am facut si ceva poze/filme din pacate au iesit la o calitate mizerabila. O sa pun totusi link cu ce am filmat pe “Californication” – sunetul este de-a dreptul sub orice critica, dar u get the idea

http://youtu.be/FDCWtEGL1A4

Cred ca cel mai mare regret la concertul asta a fost ca… well… s-a terminat As mai fi stat sa-i vad cateva zile

Yeap, je! What’s got into me to write at this hour, on my blog (it’s 23:40 now)? No clue, maybe because in the last couple of weeks the database server for this blog was functioning at its own will, and since i just fixed it (i hope!) i thought it will be nice of me to drop a line or two

The title of the post is, of course, related to the weather for the last week here. It was what they call an “indian summer” that seems to be a period of very warm weather every year, at the end of the summer. When you least expect it, i mean. So this week we had somewhere around 27 Celsius. Trust me, that was pretty hot, when you compare it to the 12-14 we had for the last month, or the lower we’ll get next.

So, today we went out in the park. “We” meaning my son – Mihnea (or Andrew, how they call him in the nursery school), my wife – Andreea and, of course, yours truly. It was a beautiful day, very hot, as i mentioned earlier, and my son was in the mood for running. Well, he’s always in the mood for running, to be honest. Anyway, with this ocasion I took some lovely pictures, one of them being my new favourite. The rest of the album you can find it here.

Oh, and maybe you have already noticed that the post is in English. Why? Well, because its my blog and i can do whatever the hell i want here, right? It’s like the FourSquare thing, I’m the mayor here ))

Whatever… see you around, going to sleep now.

In ordine cronologica, am fost la Leeds Festival, pe care l-am asteptat de cand am ajuns in Regat si mi-am luat bilet pt ziua de sambata, mai mult pt Deftones si The Offspring. Adica l-am asteptat cateva luni Dar pe bune acum, a mertitat tot: si asteptarea, si banii de bilet, si noroiul pe care a trebuit sa-l traversez pana la scena principala, etc. Totul, cum spuneam. Intr-un final s-a facut si sambata, 27 August, ziua pt care luasem bilet. Trezit, baut cafeaua si pe la 11 (aproximativ) m-am pus pe drum. Setat sat-nav-ul sa ma duca la locul cu pricina si pe-aci ti-e drumul. Bine, ca pana la urma satnav-ul l-am oprit, ca de pe la jumatatea drumului erau deja indicatoare catre “Leeds Festival” intr-o veselie, pe autostrada. Blocasera accesul pe toate partile in locatia respectiva, se putea intra doar printr-o singura parte. Am ajuns si acolo, locul… IMENS, ce pot sa spun. M-am invartit jumatate de ora dupa indicatoare pe-acolo sa ajung la “one day parking” Ma rog, am ajuns, am parcat masina si m-am pus pe drumul care s-a dovedit a fi fooooaaaarte lung spre locatia scenelor. Intai a trebuit sa trec prin camping(uri), dupa asta printre corturile cu magazine, magazinase, hotdogs, burgers, merchendise-uri si alte chestii si, in final, dupa vreo 30-40 de minute de mers “per-pedes” am ajuns si la scene. Trecut pe langa toate celelalte si diiirect la Main Stage m-am oprit. Cum spuneam, locatia imensa. Mi-a luat 40 minute sa ajung de la masina pana la scena principala. SI MUUUULT noroi. Bine ca-mi luasem ghetele, nu “adidasii” cum voiam initial ca sigur nu ajungeam intreg acolo Bineinteles ca toti ceilalti erau dotati cu Wellies (cizme de cauciuc pe la noi, nothing more, nothing less). Cine dreaq a stiut!

Chiar cand am ajuns, incepusera sa presteze “The Blackout”. De fapt, incepusera sa presteze de ceva vreme, ca erau pe sfarsit. Au mai bagat vreo doua piese si gata. Ideea ca eu am ajuns undeva pe la ora 13:30 la scena cu pricina si Deftones incepeau abia pe la 17. Si cum aveam o groaza de timp de pierdut, m-am invartit sa vad ce mai era pe-acolo. Pe langa nelipsitele si evidentele corturi unde se vindeau bauturi si mancare, m-a “lovit” fun-fair-ul din locatie, gandit parca special pentru adrenaline-junkies Tot felul de masinarii gandite special sa-ti intoarca stomacul pe dos de la sfidarea gravitatiei si a fortei centrifuge numai cand le priveai. Si in caz ca se intreaba careva – nu, nu m-am urcat in asa ceva Am mai stat putin si au inceput pe scena principla “New Found Glory”, care chiar mi-au placut (note to self: sa caut sa ascult mai mult de la ei). M-am mai invartit ceva-ceva, a inceput o ploaie torentiala, ca doar sunt in UK, imposibil sa treaca o zi fara cativa stropi de ploaie. Au cantat si cei de la “Bring Me the Horizon” – ok, call me old-fashion, da’ punk-ul ala destrabalat pana in maduva oaselor tot nu-l inteleg. Still don’t get it, really Au venit pe scena si cei de la “Rise Against” care au facut ploaia ceva mai suportabila, mai ales cand vocalul a zis ca abia asteapta si el sa vada urmatoarea trupa de dupa ei pe scena, The Deftones. S-a oprit si ploaia intre timp, a iesit ditamai soarele, m-am uscat complet dupa ploaia care abia se terminase, au terminat si Rise Against de cantat si s-a innorat iar, bineinteles.

La ora 17:10 au inceput The Deftooooooneeeees, in forta, cu “Be quiet and drive (far away)” si s-a declansat nebunia Nu mai conta ca a inceput si ploaia iar, toti au inceput sa cante, sa urle, sa sara, sa danseze, sa faca orice in afara de “stat pe margine”. E si normal, cu ce show au facut Moreno & Co Au trecut prin piese atat mai vechi (White Pony si Adrenaline) dar si mai noi, de pe ultimul “Diamond Eyes”. Pe “My Own Summer” bineinteles ca a fost alt moment de nebunie si dragutz mi s-a parut ca “Passenger” a fost cantata impreuna cu vocalul de la “Rise Against”. Asa, ca intre ei, americanii veniti in UK Alte piese din playlist (asa, din ce-mi aduc aminte) au fost Korea, Digital Bath, Diamond Eyes, Change, Sextape, etc. De fapt, setlist-ul complet il gasiti aici. Oricum, BESTIAL!!! E a doua oara cand ii vad pe Deftones live (prima oara a fost in Bucuresti, in 2008 sau cand au fost prima data, nu mai stiu exact) si sincer, daca as putea m-au mai duce la vreo 2-3 live-uri de-alea lor anul asta. Mr. Moreno intr-o forma de zile mari (a mai si slabit, poate de-asta e si mai saltaretz pe scena, cu toate ca greutatea nu l-a oprit in trecut sa sara ca o minge pe scena). Prea tari baietii astia, live. Doar 2 chestii as avea de comentat: mi-ar fi placut sa aud poate si Bored sau Around the Fur si ca n-a fost Chi Cheng, saracul de el (chiar, tot in coma e, mai stie cineva ceva de el?). Oricum, bassistul nou se descurca de minune, no doubt about it, clar!

Dupa Deftones (care parca s-a terminat cam repede, if u ask me)  au urmat “The Offspring”. Ce sa mai zic, alt show de zile mari. La astia am fost la primul live, recunosc. Setlist-ul complet il gasiti aici. Nebunie cand niste “gagici” au inceput un mud-bath pe-acolo de toata frumusetea ) Piese, cum era de asteptat, si mai vechi, si mai noi. Punctul culminant pt mine (v-am zis ca-s mai old-school asa) a fost la ultima piesa, “Self Esteem”, of course

Dupa asta am plecat si eu, alta aventura -  drumul inapoi spre masina, de approx 40 minute si cautatul masinii in parcarea, care, ma nou avea numarul de masini dublat (cel putin) fata de cum lasesm eu Cu alte cuvinte, am mai pierdut jumatate de ora prin parcare sa gasesc masina. Intr-un final, am gasit-o, m-am pus pe calarit M1 si M62 (parca) si goana spre casa. Mare inventie cruise-control-ul asta, tre’ sa recunosc

In linii mari, cam asta a fost aventura la primul meu festival in UK. They do everything BIG here, ca o mini-concluzie. Inca sunt imbatat de starea de la festival, chiar si dupa 2 zile de cand am fost acolo. Ce NU am vazut acolo – betzivii aia notorii care la orice festival pe la noi iti sar in fata si iti cer niste bani sau “o tigara”. Bai nene, am vazut si acolo vreo 2 muci de beti da’ s-au dus undeva sa se aseze un pic pe iarba (nu conta ca ploua), au stat putin sa-si revina si s-au ridicat pe propriile picioare si s-au intors in fata scenei. “Salvati Vama fucking Veche” my ass. Mai au romanii muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuult de invatat despre cum se face un festival de cateva zile, cu multe nume mari pe scena. Nu exagerez, dar tot spatiul ocupat pentru festul asta, cu tot cu scene, campinguri, parcari si ce mai aveau aia pe-acolo cred ca concura ca suprafata cu orasul Cernavoda, sa dea toti dracii… Am ramas masca, fix ca un roman ajuns in civilizatie… Din pacate, n-am putut sa-mi iau camera foto cu mine sa fac si ceva poze, am un D3100 si clar nu am avut voie sa intru cu asa ceva pe-acolo. Mai jos cateva poze facute cu telefonul doar.

Asta a fost sambata. Duminica am fost la Peveril Castle, ca tot e aproape de noi (la vreo 25 de mile), cu toate ca am mai fost odata acolo, dar ne-a placut mult asa ca am zis sa mai dam o fuga.

Luni, 29.August are o insemnatate dubla, sort of speak: 1st of all, fie-miu a facut “si 4 luni”, dupa 2 ani ) Adica 2 ani si 4 luni )

In al doilea rand, primul meu “Bank Holiday” in UK. Toata lumea liberaaaaaa! No work todaaaaay! Drept pentru care ne-am urcat iar in masina mai dimineata si am plecat spre Liverpool. Pacat ca fost destul de puternic vantul, in rest a fost prea tare. Imi place orasul asta, rau de tot Parca m-as muta acolo, sincer. E si mai aproape de Warrington, unde lucrez. Am vizitat “Albert Docks”, se spune ca pe-acolo s-au cunoscut “fab 4″, The Beatles. Ma intreb cum dreaq, pe pontoane pe-acolo, cantau asa, aiurea, in vant?! ) Cum am ajuns pe un mic vas ancorat acolo cantau niste unii, imbracati gen ’60s asa, cantau evident, numai cover-uri de-ale The Beatles, normal. Ma rog, been there, done that. Acum am ajuns home si am zis sa dau pe blog chestiile astea. De ce?! Habar n-am, din lipsa de ocupatie si in asteptarea zilei de maine cand incepe o noua saptamana de  munca. De 4 zile Yey! )

Cheers!

Nu mai stiu in ce imprejurari am ajuns pe site-ul romatsa.ro si m-a lovit intro-ul ala realizat pe genul genericului de la “house md“, cu piesa “Teardrop” de la Massive Attack (care e o piesa BESTIAAAALA, btw). Cu toate ca nu vad nicio legatura intre un doctor dus cu pluta si un controlor de trafic aerian. A, poate doar ca (virgula) controlorii de la Romatsa sunt la fel de dusi cu pluta de parca sunt toti supradozati cu vicodin

A, si ca footnote la scriere: dupa ce intrati, animatia aia de pe prima pagina este realizata de subsemnatul, acum vreo 6 ani de zile cu ocazia realizarii primei versiuni a site-ului romatsa.ro guyz, refresh a little, wtf )

Bun, de ajuns cu introducerea asta. Am gasit un site cu un API care iti da tot felul de informatii despre un anumit postcode, in mai multe formate: XML, JSON, etc.
Destul de simplu, apelezi un link formatat cu postcode-ul cerut si ce iti returneaza il parsezi cu simpleXML din PHP. In XML-ul de care zic iti dau astia tot felul de informatii, inclusiv longitudinea si latitudinea punctului respectiv. Vedeti incotro ma indrept cu asta, nu?

So, ce m-am gandit eu asa, fara sa ma doara, culmea. Cel putin nu prea tare Am zis ca daca tot am informatiile astea, latitudine si longitudine sa incerc sa le pun pe o harta de la Google, ca tot e la moda sa le folosesti API-urile astora.
Ma rog, jucandu-ma cu asta trebuie sa recunosc, ca nu e doar “la moda” ci chiar e al dracului de util si easy to use. Dar probabil stiti asta deja oricum, cei care ati folosit gmaps.

Long story short, in approx jumatate de ora am facut chestia asta: my own maps

Incercati de exemplu sa cautati codul OL4 5ND, WA3 6GA sau BL1 1SE.

A, pagina se foloseste si de functionalitatea de geolocation, practic daca intrati de pe un device mobil care are un gps incorporat (dar nu numai) teoretic cel putin ar trebui sa va centreze harta la coordonatele unde va aflati. Pretty cool

PS: stiu, e o nimica toata treaba asta, mai toata lumea a folosit la un moment dat Google Maps. Am scris postul asta… sincer, nici nu stiu de ce. A da, era legat de integrarea gmaps cu api-ul pt postcode-uri din uk de care ziceam la inceput. Si bineinteles, sa ma dau rotund ca stiu, pot, si am facut asta in juma’ de ora )))))

…probabil cand ajung la laptop o sa pun si codul php pt prostioara asta acum e tarziu si ma bag la somn. traiasca aipadu’ ))

good night

lateredit: codul sursa de care ziceam, plin de somn si cu ochii plini de lacrimi, aseara.