Mi-am luat bilet la Leeds Festival, care are loc undeva la sfarsitul lunii august. De ce am alest festul asta? Pai simplu, printre muuuuulti altii, figureaza in line-up Deftones, The Offspring, My Chemical Romance, Henry Rollins

So, se mai baga cineva? )

Leeds Festival Ticket

Nu conteaza, pana la urma. Uite-ma ajuns si pe plaiurile Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, cum le place lor sa-si spuna, fara ganduri de intoarcere in Romania din care tocmai am plecat. “Tocmai” am plecat asta tine de vreo 2 saptamani, actually In postul care urmeaza sunt numai si numai pareri personale, despre oamenii, cultura, traficul, etc, de aici. Nu reprezinta sub nicio forma vreo treaba oficiala. Pur si simplu experienta mea personala. So… here it goes

Am plecat din tara de pe Baneasa, luni, 06.Iunie.2011 la ora 9:30, cu o cursa Wizzair, Bucuresti – Luton. Am plecat pe soare si caldura, am aterizat pe Luton pe ploaie. Nu era frig, doar ploaia tipic britanica. Si noi doar in tricouri Bafta noastra, ce pot sa zic.
Apropo, a fost prima oara cand m-am dat cu avionul Dupa ce prima jumatate de ora am stat crispat in ultimul hal pe scaunul ala si cred ca am trecut prin toate culorile curcubeului, sa vad care ma prinde mai bine, m-am mai relaxat si parca chiar a inceput sa-mi placa Pacat ca nu am avut locuri chiar langa geam, ca faceam si muuult mai multe poze. Pentru moment (pana la urmatorul zbor, care nu stiu cand va fi) am doar cateva poze care merita “mentionate”, mai jos.

Din momentul in care am coborat din avion, m-a lovit: se cunosc diferentele dintre o tara civilizata si… Romania de la o posta, inca de pe aeroport, indiferent ce ar spune oricine. De la cum arata aeroportul, de la cum arata vopseaua cu care sunt pe jos marcajele alea pana la lucratorii de pe aeroport cu vestele alea galbele si reflectorizante. Am trecut de checkout, ne-am ridicat bagajele si ne-am dus in sala de asteptare a aeroportului. Ca dimensiune, era cat Otopeni-ul nostru, si totusi Luton e un aeroport low-cost, nu e Heathrow doar Am pierdut noi ceva timp pe-acolo sa ne tragem sufletele de pe drum si am iesit sa luam “coach”-ul catre Birmingham, unde urma sa schimbam catre Manchester, asta fiind si destinatia noastra finala. Ce nu v-am spus de la inceput este ca drumul astra, Luton – Manchester avea sa dureze vreo 7 ore, give or take. Bun. Am ajuns in statia de autocare, unde erau un cuplu la vreo… 45-50 de ani, iar in momentul in care au vazut ca autocarul a intarziat 2 minut, nu mai mult, au inceput sa cam strambe din nas. Tanti a vazut ea ca suntem cu bagaj si nu prea parem de prin partile locului si ne-a urat un “Welcome to Britain” pe care cred ca n-o sa-l uit toata viata Ne-am urcat in autocar si am pornit la drum prin UK, spre Birmingham, pe la ora 12:45. Tot peisajul, dupa ce am iesit din Luton, era cum vezi in filmele britanice sau in scenetele cu Benny Hill sau Mr. Bean: verdeeeeeee, cat vezi cu ochii. Sa-nnebunesc, la astia si verdele parca e mai verde decat la noi, zau asa Poate si pentru ca-i spalat de ploaie de cel putin doua ori pe zi…

Fiind destul de obositi de pe avion, drum, noapte dinainte dormita doar vreo 3 ore, pe autocar, dupa cum era de asteptat am adormit cu mici pauze de luciditate asa, cat sa mai aruncam un ochi. Am ajuns in Birmingham intr-un final, pe o vreme destul de insorita, ploaia cred ca ramasese la Londra/Luton sau ceva Am avut de asteptat approx jumatate de ora in statia de autocar pana sa ne urcam in legatura catre Manchester City. Apropo, nici nu va imaginati ce statii de autocar exista in UK. Vorbesc de nodurile de trasee, cele mari. Initial am crezut ca am ajuns intr-o gara imensa, ceva de genul Gara de Nord din Bucuresti – era de fapt “Birmingham Coach Station“. Imensa, cum ziceam. Noi luasem bilete la National Express (parca asa se numea, mi-e lene sa urc la etaj acum sa ma uit pe bilet – da, l-am pastrat ). In caz ca va intrebati careva de ce nu ne-am urcat intr-un tren, pana in Manchester, direct asa, va spun eu: din cauza de vreo 150 GBP diferenta Sunt extrem de scumpe trenurile aci, no ideea de ce. Mai ieftin decat cu trenul gasesti un zbor intern Londra – Manchester, dar aveam prea mult de asteptat, plus ca aveam biletele de autocar luate deja. Alt “apropo” – cu cat iti faci rezervarea mai din timp aici, cu atat e mai ieftin biletul, si aici vorbesc despre orice: avion, autocar, tren, nu conteaza.

Hai ca ma intind cu vorba. Ajungem noi si in Manchester City Centre, mai exact in zona Picadilly Gardens, tot intr-o autogara de-asta destul de maricica. Nu la fel de mare ca cea din Birmingham, dar tot maricica. Si bine amenajata, organizata, totul mergea ceas. Am apucat sa ne luam un ceai de la un baruletz din statie, ca tocmai se pregatea sa inchida nenea de-acolo. Nu va ganditi ca am ajuns noi al dracului de tarziu, doar ca pe-aci la 5:30, 5:40 totul se inchide, nu e ca pe la noi unde tin deschis pana tarziu in noapte. Cum ziceam, am luat un ceai asa, de pe drum si am plecat spre hotel, care era situat pe Monton Road, in Salford. Acolo, un nene care semnana cu Benny Hill un pic, doar ca mai sobru parca, ne-a intampinat cu un “cheers” de-al lor, ne-am cazat, am facut formalitatile, etc, ne-a dat cheia de la camera, am urcat, ne-am aruncat bagajele pe-acolo, am mai stat un pic si am cazut la datorie. Somn de voie pana a doua zi dimineata Iar am omis unele detalii pe drum: vremea a fost al dracului de frumoasa, cu cat ne departam de Londra, cu ata era mai mult soare si mai cald. Pentru cateva momente m-am intrebat daca nu cumva am fost mintit toata viata si de fapt in UK, in sud ploua mai mult si spre nord e mai cald. Dar mi-au trecut repede gandurile astea cand a doua zi dimineata, am deschis ochii

Mai jos cateva poze cu “panorama” de la fereastra hotelului din Salford si o ilustratie cu vremea buna de care va spuneam

De mentionat ca totul a mers ca un ceas, pentru prima zi, bineinteles, cu toate lectiile facute de acasa, sa zic asa: plecare cu avionul, biletele pt autocar cumparate online de acasa, rezervarea la hotel facuta la fel, inca de cand eram acasa. Pana si intalnirea cu o proprietareasa, pentru inchiriat locuinta o stabilisem inca de acasa Si ne-a prins al naibii de bine oricum.

A doua zi, am zis sa mergem sa ne invartim si noi prin Manchester, oricum trebuia sa ajungem in Oldham unde aveam o vizionare de locuinta. Locuinta pe care o vazusem in ceva poze de acasa si ne uitasem prin zona pe Google Street View. Buna unealta, GSV asta, chiar mi-a prins f bine. Da, sunt doar poze, stiu, dar iti ofera un pic de perspectiva asupra locurilor. Ce s-o mai lungesc, casa despre care vorbesc ma cucerise inca dinainte sa ajung s-o vad, sa ne “privim in ochi” sa zic asa. La 18:30 ne-am vazut cu “landlady” (proprietareasa), care e de origine asiatica, imi tot venea s-o strig “chop-suey” cand ne-am vazut. Din fericire pt mine, am reusit sa ma abtin. Am ajuns la casa in cauza, ne-am invartit, am studiat incheieturile, dotarile, gradinile (exista si in fatza un petec de gradina, si in spatele casei una mai maricica), geamurile, clantele, baia, dusul, gazele, electricitatea, etc, etc. Am stat noi, ne-am gandit, ne-am sfatuit si am anuntat-o pe tanti Cheung ca din partea noastra e ok, “o luam” Ne-a zis ca trebuie sa vb si ea cu partenerul ei, ca au mai avut cateva vizionari si au primit raspuns pozitiv si acum sunt in pozitia sa-si aleaga chiriasii. Buunuun. Drept pentru care noi ne-am intors la hotel ca deja se facea tarziu.

Fotografii din Manchester & Oldham, 07.June.2011

A doua zi dimineata (well, a treia de fapt, miercuri), dupa micul dejun primim mail de la landlady ca ne dau noua casa, o copie dupa contractul pe care sa-l semnam pentru a-l citi inainte si ca de joi dupa ora 4 ne putem muta in casa daca suntem de acord. Zis si facut. Am citit contractul de cateva ori, cu Google langa noi sa ne lamurim de tot ce scrie pe-acolo, site-uri de la .gov.uk deschise cu legi & stuff legate de chiriasi si proprietari, ca la carte, ce mai Dupa ce am terminat cu contractul, l-am mai citit de vreo doua ori doar asa, sa fim siguri si am iesit la o mica plimbarica prin Salford pe langa hotel, sa le limpezim creierii dupa asa o zi “administrativa” Din aceasta plimbare au rezultat cateva poze facute cu telefonul doar, dar la fel de dragutze

Partea a doua a povestirii, cu mutatul in casa si restul, in urmatorul episod

ce ma bucur, sincer, este ca reusesc in sfarsit sa las in urma, sa ma desprind de muuuuulte rahaturi patite in tara asta, de la taiat toate cauciucurile de la masina in noaptea de inviere, stat la cozi interminabile cand vrei sa-ti platesti taxele, angajatori care te trateaza si te platesc ca pe un nenorocit cu 4 clase dar au pretentia calitatea muncii sa se ridice la nivel de doctorat, de oameni care scuipa in plina strada cand trec pe trecerea de pietoni, si asa mai departe. lista poate fi extrem de lunga, daca mai iau cateva guri de cafea ma apuca seara scriind…

this is the end of part I. more to come, ca momentan mai am de alergat asa, pe ultima suta de metri.

Am inceput ziua intr-un mod mirific, cand am vazut pe geam in ce hal poate sa ninga afara. Nu mai spun in ce hal am inghetzat cat am dat zapada de pe masina, despre cum a decurs drumul intr-un Bucuresti plin de nameti nici nu vreau sa-mi aduc aminte. La serviciu cam rece asa, daca n-a fost nimeni in sediu pe toata perioada sarbatorilor, asa ca va imaginati ce zi frumoasa am. Tastez cu manusile in maini, pana se mai incalzeste un pic Geeze, si e abia a doua luna de iarna…

Anyway, toti cei care sunteti in campul muncii si ati inceput de azi sa “plantati bumbac si sa cantati blues” – sa aveti un an cat mai usor si pliiiiin de “succesuri”

Choose your future.

Choose life.

I choose not to choose life… I choose something else…

(Trainspotting, 1996)

Hai c-o dau un sentimentalisme si nu e genul meu Urati-mi un mare “la multi ani!” si va iert )

Si nijte poze, ca asa am vazut io ca-i frumos pe un blog, facute chiar in dimineata asta.

Mihnea-Andrei, 1 anishor